AMIDST GOOD AND EVIL IN THE FIGHT WITH HISTORY AND
IDEOLOGIES. POETRY AS A MEANS OF CHANGING THE WORLD, AS A
WAY OF BEING AND SURVIVING
À MI-CHEMIN ENTRE LE BIEN ET LE MAL DANS LA LUTTE CONTRE
L’HISTOIRE ET LES IDÉOLOGIES. LA POÉSIE COMME MOYEN DE
CHANGER LE MONDE, COMME MODE D’EXISTENCE ET DE SURVIE
LA MIJLOC DE BINE ŞI DE RĂU ÎN LUPTA CU ISTORIA ŞI
IDEOLOGIILE. POEZIA CA MIJLOC DE A SCHIMBA LUMEA, CA MOD
DE EXISTENŢĂ ŞI DE SUPRAVIEŢUIRE
Abstract
The reformation of the poetic canon initiated by the fifth decade’s generation views both the aesthetic identity of poetry, and its mission in relation to the world. Aesthetically, the renewal movement pleads for the abolition of aestheticism, of isolation in literaturity of poetry and for its return to realism, to the immediate existence, seen in its whole phenomenology and complexity. The act of creation has a moral dimension, through which poetry, by its critical spirit, puts itself in the service of man and truth. Poetry becomes an act of conscience and dignity of the individual, oppressed by history, political regimes and ideologies, a victim of his own delusions, a way of protest, of resistance and survival. These are instances which the leader of the ”lost generation”, Geo Dumitrescu, vulnerable himself in front of the history’s chimeras, reveals in an act of reflection and self-reflection on the role of poetry and generations in history. It is an exemplary act of consciousness, lucidity and dignity of the writer, who wants to remain faithful to his mission in the world.
Résumé
La réforme du canon poétique initiée par la génération de la cinquième décennie vise à la fois l’identité esthétique de la poésie et sa mission en relation avec le monde. Du point esthétique, le mouvement de renouvellement plaide pour l’abolition de l’esthétisme, l’isolement de la poésie dans la littératurité et le retour de celle-ci au réalisme, à l’existence immédiate, vue dans toute sa phénoménologie et complexité. L’acte de la création a une dimension morale, par laquelle la poésie, par son esprit critique, se met au service de l’homme et de la vérité. La poésie devient un acte de conscience et de dignité de l’individu, opprimé par l’histoire, par des régimes et des idéologies politiques, victime de ses propres illusions, une manière de protestation, de résistance et de survie. Il y a des hypostases que le chef de la génération perdue, Geo Dumitrescu, lui-même vulnérable aux chimères de l’histoire, les met en évidence dans un acte de réflexion et d’autoréflexion sur le rôle de la poésie et des générations dans l’histoire. Il y a un acte exemplaire de conscience, lucidité et dignité de l’écrivain, qui veut rester fidèle à sa mission dans le monde.
REZUMAT
Reformarea canonului poetic iniţiată de generaţia deceniului al cincilea vizează atât identitatea estetică a poeziei, cât şi misiunea ei în raport cu lumea. Estetic, mişcarea de înnoire pledează pentru abolirea estetismului, a izolării în literaturitate a poeziei şi întorcerea acesteia la realism, la existenţa imediată, privită în întreaga ei fenomenologie şi complexitate. Actul creaţiei are o dimensiune morală, prin care poezia, prin spiritul ei critic, se pune în slujba omului şi a adevărului. Poezia devine un act de conştiinţă şi de demnitate a individului, opresat de istorie, de regimuri şi ideologii politice, victimă a propriilor iluzii, un mod de protest, de rezistenţă şi de supravieţuire. Sunt ipostaze pe care liderul generaţiei pierdute, Geo Dumitrescu, el înşuşi vulnerabil în faţa himerelor istoriei, le reliefează într-un act de reflecţie şi de autoreflecţie asupra rolului poeziei şi al generaţiilor în istorie. Este un act exemplar de conştiinţă, luciditate şi demnitate al scriitorului, care vrea să rămână fidel misiunii sale în lume.
Key words: poetry, canon, aestheticism, realism, critical spirit
Mots-clés: poésie, canon, esthétisme, réalisme, esprit critique
Cuvinte cheie: poezie, canon, estetism, realism, spirit critic