Vasile Frăţilă, Toponimie şi dialectologie

Vasile Frăţilă, Toponimie şi dialectologie, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2011, 422 p.
Anca-Elena DANCIU
Université Aix-Marseille AMU, France
ancadanciu2007@yahoo.com

Reeditarea volumului Studii de toponimie si dialectologie, apărut în anul 2002, la Timişoara, este un prilej de a aduce în actualitate o temă care se dezvăluie unui public larg, întrucât dezbate, într-o manieră în care ştiinţa se întâlneşte cu afectivitatea, probleme fundamentale pentru cele două ramuri ale lingvisticii româneşti: toponimia şi dialectologia. Studiile cuprinse în acest volum sunt în fapt contribuţii de toponomastică şi de lingvistică spaţială.
Profesor universitar, autor al multor volume de prestigiu, Vasile Frăţilă face parte din categoria cercetătorilor care s-au dedicat lingvisticii diastratice şi diatopice, punând în centrul preocupărilor sale studiul toponimelor şi al varietăţilor dialectale. Înregistrăm la Vasile Frăţilă interes faţă de aceste compartimente ale limbii încă din perioada susţinerii tezei de doctorat ; studiile ulterioare ajung cu adevărat unelte indispensabile pentru dialectologi, istorici, profesori, studenţi sau chiar pentru publicul larg interesat de aspecte sincronice şi diacronice ale limbii române. Parcurgând volumul Toponimie şi dialectologie, descoperim în structura lui inclusiv un demers lexicografic ale cărui principale merite se regăsesc în egală măsură în competenţă şi profesionalism, în documentarea şi pasiunea cu care acesta se conturează drept invitaţie spre teritorii intime ale limbii noastre.

 

Citeste articolul