Speranţa Milancovici, De la Benjamin Fundoianu la Benjamin Fondane

Speranţa Milancovici, De la Benjamin Fundoianu la Benjamin Fondane, ”Vasile Goldiş” University Press Arad, 2011, ISBN 978-973-664-500-6, 335 p.

Simona Constantinovici

Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara

e-mail: simonadiana@hotmail.com

Benjamin Fundoianu suscită interes, în rândul comentatorilor, prin tripla sa apartenenţă: de origine evreu, el se formează în şcolile româneşti şi alege să se exileze, la un moment dat, în Franţa. Nu e singurul intelectual român care suferă, în plan spiritual, o reidentificare în funcţie de ţara de adopţie. Acum, în secolul XXI, o astfel de existenţă n-ar mai trezi, cu atâta fervoare, interesul interpreţilor, pentru că omul modern colindă lumea în virtutea unei pluriapartenenţe spirituale. Tinerii şcoliţi azi în străinătate vor considera, aproape invariabil, că ţara lor e peste tot şi niciunde. Acest mod de raportare la spaţii culturale şi geografice le permite să devină, de timpuriu, cetăţeni ai Europei sau, prin extensie, ai lumii. La începutul secolului XX, însă, a opta pentru calea exilului, devenea, adesea, o dramă existenţială. Speranţa Milancovici îşi propune să cunoască, în profunzime, nu doar opera lui Benjamin Fundoianu, nume emblematic pentru avangardismul românesc, ci şi biografia sa, cu inerentele mutaţii existenţiale. Cărţile autorului, apărute postum, o vor orienta spre calea descoperirii unui autor cu profil complex şi atipic. Încearcă să extragă din postume, prin metoda reconstrucţiei, un Benjamin Fundoianu inedit, care, dacă timpul i-ar fi îngăduit, ar fi marcat, în continuare, cu aceeaşi putere creativă, destinul literelor româneşti şi europene, deopotrivă.

De la Benjamin Fundoianu la Benjamin Fondane se deschide printr-o prefaţă semnată de Crişu Dascălu, îndrumătorul constant al autoarei în lungul şi fascinantul drum al cuceririi unui teren fertil de cercetare. Aflăm, din acest text, că Speranţa Milancovici este specialistă în biografia şi opera lui Fundoianu, cunoscută, în ţară şi peste hotare, prin articolele publicate şi prin participarea la felurite congrese.

 

Citeste articolul