Iuliu HAŢIEGANU (Editor),
Conferinţe de medicină aplicată la educaţie fizică şi sport, Editura Cartea Românească, Cluj, 1938,
Ediţie aniversară la 75 ani, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013
Dan RIGA, Sorin RIGA
Membri titulari ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
1. Ediţie anastatică 75 ani – 2013
O remarcabilă iniţiativă ştiinţifică, medicală şi culturală a fost realizată în luna mai 2013 de Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca, în colaborare cu bine-cunoscuta editură EIKON, în prestigioasa Colecţie Cărţi care au fost (Ediţii anastatice).
Actul de ştiinţă şi cultură este reprezentat de retipărirea aniversară (2013) la 75 de ani de la apariţie a Conferinţelor de medicină aplicată la educaţie fizică şi sport – Cursul de Medicină Sportivă care a văzut lumina tiparului în 1938, la editura Cartea Românească din Cluj.
Ediţia anastatică 2013 o datorăm iniţiativei, profesionalismului şi spiritului organizatoric al Prof. Dr. Traian Bocu – vicepreşedintele Societăţii Medicale Române de Educaţie Fizică şi Sport, editorul şef al Revistei internaţionale Palestrica Mileniului III – Civilizaţie şi Sport, şeful Disciplinei de Educaţie Fizică şi Sport la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca.