UN COLOCVIU TEMATIC ”PROMOVAREA LITERATURII ȘI CULTURII EUROPENE, PRIN TRADUCERI”

UN COLOCVIU TEMATIC

”PROMOVAREA LITERATURII ȘI CULTURII EUROPENE, PRIN

TRADUCERI”

 

Colocviul internațional EUROPA: CENTRU ȘI MARGINE, desfășurat în perioada 22-23 octombrie 2015, la Arad, a ajuns la a patra ediție. Lucrările prezentate constituie subiectul volumului cu același titlu, apărut la Editura Gutenberg Univers, 2015, în condiții excelente. În debut, cuvântul Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, Rectorul Universității de Vest ”Vasile Goldiș”, despre tema colocviului ”Promovarea literaturii și culturii europene, prin traduceri”, urmat de Mesajul Președintelui Universității, Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, care își exprimă dorința ca acest colocviu să se permanentizeze și să contribuie la promovarea imaginii Aradului în competiția Arad – Capitală Europeană a Culturii – 2021. Un cuvânt de început este adresat și de Academicianul Prof. univ. dr., Thede Kahl, Universitatea din Jena, Germania, căruia i s-a conferit cu această ocazie titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA a Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad. Intervenții în deschiderea volumului au avut Daniel Albu și Gheorghe Falcă, primarul Aradului, care semnează un articol despre Reinventarea Aradului prin cultură, material de prezentare a Aradului în contextul candidaturii din 2021. Proiectul arădenilor este unul îndrăzneț, iar cultura a fost mereu pilonul de stabilitate în orice comunitate, se mizează pe activism, creativitate și implicare, pe transformarea orașului în cartier european, iar râul Mureș – cea mai frumoasă stradă de loisir nautic.

Read more