GEORGE COŞBUC – 140
Iulian NEGRILĂ
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Abstract
At anniversary time (140 years since the poet’s birthday) the literary historian, Iulian Negrilă, Prof. Ph.D. evokes in an ample study, the life and fortune of a Classic of the Romanian literature, that is, the poet George Coşbuc.
Toată creaţia lui George Coşbuc este inspirată din etosul popular. Poezia lui creşte din sugestiile abisale, de substanţă folclorică, ale sufletului său. El vede satul cu ochii ţăranului din el. Pentru a detecta fenomenologia asimilării filonului folcloric în opera sa, cercetarea trebuie să se îndrepte în mai multe direcţii.
În primul rând, trebuie să pună în lumină încercarea lui Coşbuc de a alcătui o aşa-zisă “monografie etno-psihologică a satului”, apoi încercarea lui de a reconstitui o mitologie românească şi, în ultimă instanţă, să urmărească unele probleme de tehnică poetică.
În poezia lui Coşbuc viaţa satului se desfăşoară în cadrul unor manifestări colective fundamentale, a căror periodicitate o menţine în strânse canoane tradiţionale, exprimând însăşi esenţa spiritualităţii poporului nostru.
De aceea, poezia lui atacă momentele capitale ale vieţii omeneşti, cum ar fi nunta şi înmormântarea, momentele ritmice ale anului etnografic, cum sunt colindatul şi petrecerile populare de primăvară (Floriile, Paştele, armindenul), are ca obiect unele credinţe şi superstiţii populare, precum şi câteva aspecte importante ale vieţii obşteşti, legate de muncă, de petrecerile populare şi de aspiraţiile ţărănimii.