Posibile strategii pentru contracararea unei crize socio-culturale, politice şi economice proteiforme: Arnousse Beaulière, Haïti. Changer d’ère, Paris, Editions L’Harmattan, 2016, 279 p.
Ştefan IAROSLAV DANIEL
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad
Facultatea de Ştiinţe Socio-umane şi Educaţie fizică şi Sport
iaroslav.daniel@uvvg.ro
Volumul apărut sub semnătura economistului şi analistului politic Arnousse Beaulière, Haïti. Changer d’ère, la foarte selectiva editură L’Harmattan – Paris, permite, printr-o riguroasă documentare şi prin asumarea unor respingeri vehemente a oricărei forme de pasivitate socială sau de îngrădire a gândirii libere, o nouă abordare a crizei care pare să fi pus iremediabil stăpânire pe societatea haitiană.