Ramona-Maria Zvirid, The verbal expressive acts in the Romanian language, Bucharest, Bucharest University Publishing House, 2013
Ramona-Maria Zvirid, Les actes verbaux expressifs dans la langue roumaine, Bucarest, Maison d’édition de l’Université de Bucarest, 2013
Ramona-Maria Zvirid, Actele verbale expresive în limba română, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2013
Ioana-Rucsandra DASCĂLU
Universitatea din Craiova,
Facultatea de Litere
Cartea Ramonei-Maria Zvirid, Actele verbale expresive în limba română (în fapt, teza de doctorat a autoarei), este o cercetare exhaustivă, foarte bine fundamentată teoretic, centrată pe unsprezece acte de vorbire expresive: complimentul, lauda, autolauda, insulta, critica, autocritica, reproşul, acuzaţia, salutul, mulţumirea şi scuza. Metoda este în principal pragmatică, cu influenţe sociolingvistice, iar obiectul analizei îl constituie aspectele afective şi emoţionale ale comunicării.
În introducere sunt expuse disciplinele antrenate în cercetare: analiza discursului, sociolingvistica conversaţională, interacţionismul simbolic, etnografia comunicării – ceea ce demonstrează perspectiva amplă din care Ramona-Maria Zvirid studiază materialul selectat. Deosebit de utilă este analiza critică a punctelor de vedere teoretice cu privire la actele expresive, de la întemeietorul filosofiei limbajului, J.L. Austin, la J.R. Searle, D. Vanderveken, M. Gilbert, C. Kerbrat-Orecchioni. Ca trăsături comune acestor acte se reţin: clasa independentă şi eterogenă, comportamentul polifuncţional, caracterul convenţional, ritual şi predictibil. Sunt comentate în continuare actele expresive apreciative, depredictive, rutinizate, cu explicarea stadiului actual al cercetării şi investigarea bibliografiei existente despre această problematică în lingvistica românească şi în lingvistica străină. Insulta, critica, reproşul, injuria, salutul, mulţumirea, scuza sunt enumerate şi interpretate potrivit bibliografiei consultate. De un interes deosebit sunt perspectivele cu privire la interpretarea emoţiilor în lingvistică: studiul mărcilor lingvistice aferente, contribuţia stilistică, punctul de vedere pragmatic, cel interacţionist şi cel intercultural.
În capitolul al III-lea se realizează o încercare de tipologie a actelor verbale expresive pornind de la condiţiile de reuşită: condiţia esenţială ce exprimă un act, condiţiile preliminare / preparatorii – cunoştinţele şi intenţiile locutorilor, condiţia de sinceritate – starea psihologică a locutorului şi condiţia de specificare a conţinutului propoziţional – natura conţinutului actului verbal expresiv. Printre criteriile de clasificare a actelor expresive se enumeră: starea psihologică exprimată, pentru care se formează perechi antonimice de tipul pozitiv-negativ: mulţumire vs. scuză, raportarea actului verbal la interesele emiţătorului sau ale receptorului: pentru emiţător – autolauda, iar pentru receptor – complimentul, criteriul poziţiei variabile în schimbul verbal – poziţia iniţială – salutul sau poziţia reactivă – mulţumirea şi scuza. Alţi factori suplimentari de îndeplinire a actelor verbale expresive vizează prezenţa sau absenţa unui verb performativ specific, simetria sau asimetria relaţiei dintre interlocutori, prezenţa în interacţiune a destinatarului şi forţa cu care este realizat actul. Aceste criterii sunt detaliate, cu exemple foarte numeroase; actele verbale sunt numite după conotaţia pozitivă: compliment, laudă, autolaudă sau negativă: insultă, critică, autocritică, pentru fiecare dintre aceste tipuri exemplele oferite fiind clasificate potrivit părţilor de vorbire: adjectiv, substantiv, verb, adverb, interjecţie şi locuţiuni. Nu sunt lăsate deoparte procedee stilistice, precum: metafore, epitete, comparaţii, construcţii enumerative şi repetitive.
Pornind de la substanţa pozitivă sau negativă a actelor expresive, Ramona-Maria Zvirid încearcă rafinarea criteriilor de analiză prin studierea interferenţelor între acestea, spre exemplu, între actele negative: critică, reproş, acuzaţie, insultă, considerând că această înţelegere superioară îi aduce beneficii deopotrivă emiţătorului şi interlocutorului. Dintre criteriile prin care se diferenţiază aceste acte enumerăm: natura acţiunii, intensitatea sau gravitatea faptei, gradul de responsabilitate sau de vinovăţie, potenţialul ameninţător. Foarte potrivit este corpus-ul original de texte, constituit din date recente, colectate personal de autoare. Acesta poate fi consultat online la adresa www.acteverbale.ro. Critica a fost considerată un act cu un semantism mai general, în vreme ce reproşul conţine fapte precise; potrivit gravităţii faptelor, reproşurile şi criticile au în vedere fapte mai puţin grave, în timp ce acuzaţiile şi insultele privesc situaţii deosebit de grave. Următorul studiu de caz, realizat prin aceeaşi metodă a comentariilor de exemple înregistrate, se referă la compliment, mai ales la realizarea indirectă a acestui act cu ajutorul presupoziţiilor, implicaturilor conversaţionale sau figurilor de stil.
În continuare, autoarea, ţinând cont de poziţia ocupată în schimbul verbal, va studia actele expresive iniţiative, precum salutul, şi acte expresive reactive, de tipul mulţumirii şi scuzei, determinate de elemente anterioare în interacţiunea verbală.
Salutul a fost definit ca act „rutinizat”, cu valoare de ritual, fatică şi relaţională. De reţinut este absenţa salutului în situaţiile conflictuale. Analiza acestor acte expresive iniţiative va fi comentată pe baza înregistrărilor din emisiuni Radio-Tv. Salutul poate fi însoţit de manifestări nonverbale: gesturi, mişcări, zâmbete, de cele mai multe ori descifrate prin convenţie. Salutul poate exprima un moment al zilei sau poate fi generic, neancorat temporal. Formulele de salut utilizate de interlocutori pot fi simetrice, răspunsul respectând acelaşi text cu adresarea sau nesimetrice. Formulele de salut pot fi marcate sau non-marcate, formale sau informale.
Tot un act verbal pozitiv este exprimarea recunoştinţei, adică mulţumirea, pe care Ramona-Maria Zvirid o analizează după metoda deja consacrată, cu ajutorul exemplelor. Mulţumirea este considerată un act important şi pentru vorbitorii nativi şi pentru cei care învaţă o limbă străină. Mulţumirile pot fi aduse ex ante, în avans pentru un beneficiu potenţial, neatins încă, şi ex post, după obţinerea anumitor beneficii. Aceste beneficii pot fi materiale – daruri, servicii – sau nemateriale – laude, complimente, urări, solicitate sau nesolicitate, previzibile sau imprevizibile, în favoarea unui interlocutor cunoscut sau necunoscut. Din punctul de vedere al exprimării actului de mulţumire, aceasta variază între cunstrucţii minimale de tip: mulţumesc, mulţumim, mersi, sărut mâna şi construcţii mai elaborate, în care sunt folosite explicaţii afective: mulţumesc din suflet, mulţumesc frumos, mulţumesc din toată inima, mulţumesc (foarte) mult. Un caz special îl reprezintă utilizarea ironică a mulţumirii în antifrază, prin care interlocutorul este persiflat, chiar insultat. Mulţumirile pot fi însoţite de urări, pot substitui formule de salut sau pot constitui tranziţia de la un anumit subiect spre alt subiect; mulţumirea poate apărea în cadrul unor emisiuni pentru a arăta că timpul alocat unui personaj s-a încheiat sau chiar că emisiunea se încheie.
În sens negativ, pornind tot de la corpusul alcătuit din înregistrări radio-TV, Ramona-Maria Zvirid comentează exprimarea regretului în limba română, reprezentat prin actul expresiv al scuzei. Acesta are rolul de a restabili “echilibrul ritual” al interacţiunii prin compensarea unei ameninţări sau a unei acţiuni negative exercitate asupra interlocutorului. Un locutor îşi poate cere iertare pentru fapte potenţiale, care urmează să se întâmple sau pentru fapte reale, care s-au petrecut deja. Scuzele pot apărea deopotrivă pentru întreruperea cuvintelor celuilalt, pentru jigniri aduse, pentru erori transmise. Modul în care este exprimată scuza poate varia de la formule standardizate, de tipul: a-şi cere scuze, a scuza, a(-şi) cere iertare, a ierta, pardon către formule mai elaborate: a-şi cere mii de scuze, a regreta; în unele exemple este enunţat în întregime motivul scuzei sau asumarea întregii responsabilităţi pentru ofensa adusă. Scuza poate atenua un act de limbaj negativ, poate corecta intervenţia receptorului sau poate arăta că mesajul nu a fost înţeles. Este amintită şi lexicalizarea formulei mă scuzaţi, golirea de conţinut semantic a acestui verb pentru a începe o conversaţie sau ca un tic verbal. Scuza poate avea motivaţii reale sau poate apărea dintr-un gest mecanic, cu funcţie ritualică.
Alte forme acte expresive sunt politeţea şi impoliteţea, pe care autoarea le analizează după teoriile lui Catherine Kerbrat-Orecchioni, Penelope Brown, Stephen C. Levinson, Erving Goffman etc., sprijinindu-se de concepte operaţionale precum: imagine individuală (face), politeţe (politeness), act măgulitor (face-flattering-act FFA), act ameninţător (anti-FTA), act auto-ameninţător (auto-FTA) etc. S-au diferenţiat actele expresive conotate pozitiv de actele pozitive conotate negativ; între strategiile actelor pozitive aș enumera strategia priorităţii intereselor celuilalt, realizată cu succes cu ajutorul complimentelor sau laudelor, strategia maximizării meritelor destinatarului, îndeplinită cu ajutorul exagerărilor, strategia cultivării unei imagini proprii favorabile, la care contribuie autolauda. În sens negativ, se evidenţiază strategia minimizării defectelor interlocutorului, prin litotă, eufemism sau modalizatori, apoi strategia actelor cu potenţial auto-ameninţător prin acte de auto-critică, de a minimiza propriile merite şi de a maximiza defectele.
Actele expresive rutinizate / ritualice uzează de strategii comunicaţionale: strategia interesului datorat prezenţei celuilalt, strategia compensării prejudiciului, realizată prin actul de a cere scuze şi iertare, strategia recompensării beneficiului prin exprimarea recunoştinţei faţă de interlocutor. În sens invers, complimentul poate genera reacţia de respingere a aprecierii pozitive, analizată gradual: contestarea evaluării, minimizarea evaluării pozitive, apoi comparaţia cu alţi profesionişti din domeniu, care relativizează complimentul şi-l aşază într-o ierarhie; complimentul primit poate fi minimalizat prin trecerea meritului asupra altor persoane sau refuzul poate fi dedus din adoptarea unei atitudini ludice sau a refuzului de a comenta.
Urmează prezentarea rolului actelor expresive asupra relaţiei interpersonale dintre participanţii la conversaţie, potrivit vârstei, sexului, statutului social, legăturii socio-afective, rolului interacţional ocupat. Schimburile între interlocutori pot fi simetrice, când participanţii se află în poziţie de egalitate, pe axa orizontală sau asimetrice, când participanţii sunt poziţionaţi pe axa verticală, între dominator şi dominat (profesor-elev, adult-copil, intervievator-intervievat, vânzător-cumpărător). În cel dintâi tip de relaţie se constată aprecierea calităţilor interlocutorului sau transmiterea unor imagini negative. De asemenea, în actele asimetrice se remarcă acte expresive favorabile, de apreciere, de evaluare pozitivă, precum şi acte ameninţătoare.
Ramona-Maria Zvirid analizează şi gradul de coeziune pe care îl asigură actele expresive: acestea pot asigura consolidarea relaţiei dintre participanţi sau, dimpotrivă, pot deteriora înţelegerea dintre persoanele participante la convorbire. În cadrul celor dintâi, fie că apar laude, fie reproşuri, se obţine acordul dintre locutori; în cea de a doua situaţie starea conflictuală poate fi izolată şi delimitată sau schimbul de acte verbale negative poate căpăta o dimensiune agresivă, cum se întâmplă cel mai adesea în confruntările politice.
Capitolul Consideraţii finale sintetizează rolul celor unsprezece acte verbale expresive în comunicare: dimensiunea afectivă şi atitudinală, poziţionarea locutorului în discurs, potenţialul măgulitor sau ameninţător al cuvintelor, intervenţia iniţiativă şi cea reactivă, evoluţia consensuală sau conflictuală, manifestarea politeţii şi a impoliteţii etc. Sunt reţinute câteva trăsături pragmatice ale culturii române; autoarea explică faptul că în alte culturi, precum cea marocană, actul salutului este iniţiat de către superior, în vreme ce în România salută prima persoana în poziţie inferioară. În ceea ce priveşte consensul şi conflictul, între cultura italiană şi cultura română apar diferenţe: dacă pentru italieni dezacordul în conversaţie denotă inteligenţă, pentru români înţelegerea şi consensul sunt definitorii în schimburile verbale. Culturile asiatice sunt depozitare ale legii modestiei, care îi face pe locutori să răspundă la complimente prin tăcere sau zâmbete. De asemenea, în cultura japoneză exprimarea emoţiilor este minimalizată, în timp ce cultura română este foarte disponibilă pentru exprimarea afectivă.
Publicată în condiţii grafice remarcabile, la Editura Universităţii din Bucureşti, cartea Ramonei-Maria Zvirid oferă celor interesaţi o analiză a actelor expresive în limba română, un model de studiu interdisciplinar avizat, care este în acelaşi timp erudit şi conectat la realitate. Autoarea reuşeşte diferenţieri subtile, aprofundarea şi evaluarea critică a fiecărei clase de acte expresive. Atitudinea critică, abilitatea de a crea tipologii, de a stabili interferențe și studii de caz, de a investiga relațiile interpersonale prin prisma conflictului și a consensului, a politeții și a impoliteții recomandă lectura acestei cărți ca un instrument util nu numai pentru cercetătorii domeniului, ci şi pentru toţi utilizatorii limbajului. Selectarea unui corpus alcătuit din texte variate, din medii distincte, cu orientare pozitivă sau negativă, pentru a ilustra actele expresive din limba română înseamnă, fără îndoială, o iniţiativă lăudabilă, care trebuie continuată şi cultivată.