Mizeriile vieții și bolile sociale exprimate prin condeiul unui bănățean
Mircea MĂRAN, Mizeriile vieții. Folclor, amintiri, povestiri, I, Zrenianin, Editura
ICRV, 2014, 199 pagini
După volumul dedicat lui Nicolae Țințariu, unul dintre cei patru frați ai familiei Țințariu, a apărut un volum de valoare inestimabilă al altui frate, Alexandru Țințariu, Mizeriile vieții. Volumul I, care cuprinde folclor, amintiri și povestiri, aduce la suprafață unele date mai puțin cunoscute sau aproape necunoscute despre bogata activitate literar-publicistică de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea în Banat. Aproape toate istoriile literare din Voivodina precum și unele cărți de critică literară vorbesc, în lipsa unor argumente mai clare, despre literatura română de pe aceste meleaguri, ea fiind ”relativ tânără” și care datează din deceniul cinci al secolului trecut. Cartea de față vine cu date precise și cu dovezi în formă de povestiri și pagini adevărate de folclor litear bănățean, semnate de Alexandru Țințariu, scriitor, publicit și traducător din Petrovăsâla (Vladimirovaț), în care se demonstrează faptul că activitatea literară și publicistică la începutul secolul al XX-lea a fost destul de bogată, oamenii de condei de atunci publicând texte în foarte multe reviste și gazete literare din Banatul sârbesc și România.
Alexandru Țințariu nu a trăit întreaga viață în satul său natal, nici în satul Uzdin, de unde provine familia mamei sale și de unde a moștenit talentul și iubirea față de cuvântul scris, o parte a vieții a trăit-o în orașul Panciova iar mai apoi la Sibiu și Timișoara. Dragostea față de oamenii în mijlocul cărora și-a petrecut anii copilăriei, l-a determinat să așterne pe hârtie povestiri și amintiri despre ei, idealizând viața de la sat și moravurilor lor. Fiind un lupător pentru ideea emancipării naționale și culturale a românilor din Monarhia Austro-Ungară, a întâmpinat foarte multe greutăți în libera sa exprimare literară, dar și ”din cauza dezbinării existente în cadrul comunității românești de acolo” (Măran, p. 12), intelectualii din acea vreme nu erau întotdeauna de părerea condeiului necruțător al lui Alexandru Țânțariu.